În urma perchezițiilor desfășurate joi, 7 august, de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, a trei persoane.
În cadrul celor 5 mandate de percheziție domiciliară efectuate în Borșa, polițiștii au depistat și indisponibilizat 2 arme letale de vânătoare, deținute ilegal, 22 cartușe, 45 kg carne de vânat căprior și cerb carpatin, 35 trofee de vânat, telefoane mobile, camere de vânătoare, precum și alte mijloace de natură a proba activitatea infracțională.
În baza probatoriului administrat de polițiști a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, a trei bărbați, aceștia fiind introduși în arestul Poliției.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.
În Sighetu Marmației • Verificări în domeniul transportului în regim de taxi
Joi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost angrenați într-o acțiune pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor ilicite în domeniul transportului de persoane în regim de taxi.
În cadrul activităților, au fost verificate 6 autoturisme, 3 societăți comerciale și 2 persoane fizice autorizate.
Tot ieri, polițiștii au verificat și 3 societăți comerciale care desfășoară activitate în domeniul recoltării, colectării și comercializării de ciuperci și fructe de pădure. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 60.000 lei, și au confiscat suma de 267 lei.
Maltratarea animalelor este infracțiune!
În această săptămână, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități specifice în mai multe zone din județ.
Au fost verificați 27 deținători de exemplare canine și au fost constatate mai multe abateri, cele mai multe vizând nerespectarea condițiilor de deținere, nemicrocipare, nesterilizare, lăsarea fără supraveghere.
Astfel, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.500 lei. Totodată, polițiștii au întocmit dosare penale ca urmare a constatării a două infracțiuni de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia”.
Condamnat la închisoare, depus după gratii
Joi, polițiștii din Suciu de Sus au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Târgu Lăpuș. Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat la 4 luni de închisoare. Bărbatul a fost depistat și depus în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.
Au intervenit să salveze un câine și au câștigat prietenia unei pisici
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit ieri, 8 august, în Tăuții-Măgherăuș, să gestioneze o situație prin care se reclama o faptă referitoare la un câine.
Coincidență sau nu, cu semnificația zilei, la fața locului însă, „vedeta” intervenției s-a dovedit a fi… o pisică.
Aceasta nu s-a mai desprins de oamenii în uniformă, „cerându-și” dreptul la a face parte din echipa de cercetare. În timp ce polițiștii completau documentele, micuța felină s-a instalat confortabil chiar la volanul autospecialei, răspândind o atmosferă caldă și prietenoasă.
Și pentru că ieri, 8 august, a fost Ziua Internațională a Pisicii, „sancțiunea” ce i-a fost aplicată a fost una aparte: multe îmbrățișări și atenție din partea polițiștilor.
Ziua Pisicii se sărbătorește oficial o dată pe an, dar polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor se implică pentru siguranța și bunăstarea animalelor în fiecare zi.
Link sursă
Anunțuri gratuite din Maramures
