CFR face un pas important pentru menținerea uneia dintre cele mai spectaculoase, dar și mai dificile rute feroviare din România. Compania a alocat peste 72 de milioane de lei pentru reabilitarea a două viaducte de pe traseul Salva – Vișeu de Sus, construite în anii 1948–1949 și întinse pe 100, respectiv 190 de metri.
Decizia vine după ce, la finalul anului 2024, ruta era aproape de desființare. Atunci, CFR anunța închiderea liniei, măsură care ar fi lăsat fără locuri de muncă aproximativ 500 de angajați. Presiunea exercitată de presă și de cetățeni a determinat însă compania să revină asupra hotărârii și să caute soluții pentru menținerea circulației feroviare.
Traseul Salva – Vișeu de Sus, cu o lungime de circa 140 de kilometri, face legătura între județele Bistrița-Năsăud și Maramureș și traversează o zonă montană dificilă, presărată cu viaducte, tuneluri, poduri și podețe.
Unul dintre cele mai problematice sectoare este cel dintre Dealul Ștefăniței și Fiad, unde pe o distanță de 12,5 kilometri panta accentuată pune la grea încercare materialul rulant.
În prezent, circulația este asigurată de CFR Călători cu garnituri formate din locomotive Diesel-electrice de 2.100 CP și 3–4 vagoane, singurele capabile să facă față condițiilor tehnice ale traseului. Investiția anunțată pentru reabilitarea viaductelor este văzută drept un semnal clar că ruta nu doar că va rămâne deschisă, ci ar putea avea o șansă reală la modernizare și revitalizare.
Anunțuri gratuite din Maramures
