Bătaie între doi elevi la o școală din Maramureș. „Unul dintre ei a fost transportat la spital”

Bătaie între doi elevi la o școală din Maramureș. „Unul dintre ei a fost transportat la spital”

Disputa dintre cei doi colegi – ambii în vârstă de 16 ani – a început imediat ce au terminat ora și au ieșit în pauză. Directorul a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns un echipaj de Poliție și unul de la SMURD.

Adrian Gavra – director Colegiul Economic Baia Mare: „Copilul cu rana superficială a fost condus, împreună cu un părinte, la spital, iar celălalt, împreună cu agenții de poliție, a mers la sediu, unde ulterior a ajuns și cel de-al doilea copil. Acolo au dat declarații.”

La sediul Poliției au ajuns și părinții minorilor. Anchetatorii au încercat să afle ce s-a petrecut pe holurile liceului.

Florina Meteș – purtător de cuvânt IPJ MM: „Din verificările efectuate au stabilit că, pe fondul unui conflict verbal care ar fi degenerat, aceștia s-ar fi agresat reciproc în timpul pauzei. Unul dintre ei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.”

Cecilia Ardușădan – psiholog:Din punct de vedere psihologic, în spate sunt următoarele mecanisme: modele din familie – dacă, de exemplu, acasă copiii trăiesc în conflicte, în țipete, în umilire, în forță, copilul învață că așa este normal. Doi: nevoia de control și statut – este o încercare de a se impune dacă acea persoană se simte inferioară.”

Niciunul dintre cei implicați în conflict nu a depus plângere la Poliție, însă conducerea liceului va face o anchetă internă.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures