Iarna nu a trecut, aşa că discuţiile din spaţiul public despre desăpezire continuă. Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, le-a răspuns contestatarilor care l-au acuzat cu privire la carențele acestui serviciu ce va fi decontat de primărie.
”Îmi recunosc vina. Aceea de a nu răspunde tuturor aberațiilor lansate de fel și fel de indivizi cu repere morale îndoielnice, ca să nu mai vorbim de nivelul lor de cunoștințe, aflat sub orice critică, la adresa mea. Ați vrut un răspuns, stimați aleși, consilieri locali, parlamentari sau politicieni dornici de funcții, care comunicați pe nerăsuflate pe subiecte pe care nu le pricepeți, îl aveți. Și vă compătimesc, pentru că realitatea pe care urmează să o prezint dovedește doar că i-ați păcălit pe cetățeni să voteze niște incompetenți. Înainte de a demonta punctual acuzațiile care mi-au fost aduse în ultimele zile legate de subiectul deszăpezirii în Baia Mare, să stabilim întâi punctul de plecare. Mă refer aici la procedura de achiziție publică în urma căreia a fost desemnat anul trecut operatorul care asigură atât serviciul de salubrizare, cât și cel de deszăpezire pe o perioadă de 24 de luni. În primul rând, primarul nu are nicio pârghie legală de a interveni într-un astfel de proces, oricât mi-aș dori să fi fost diferit. Pentru că, așa cum am mai spus, dacă aș putea eu să aleg agenții economici cu care lucrăm, aș aduce în Baia Mare cele mai performante firme pe cei mai puțini bani. Există însă o comisie de evaluare care, evident, evaluează ofertele depuse și o alege pe cea care întrunește termenii stabiliți. Dacă cineva are vreun dubiu cu privire la cele de mai sus, îl indemn să acționeze în consecință”, a spus Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare. Practic, a existat un singur ofertant pentru serviciile de salubrizare și deszăpezire. Nicio altă firmă nu a dorit să asigure aceste servicii în condițiile primăriei și pe bani puțini, care înseamnă inclusiv plata a maximum 8 ore de staționare pe zi a utilajelor, față de 24 cum era în trecut.
Se vor plăti doar intervențiile reale, măsurabile
Primarul a precizat și sumele estimate care vor fi plătite operatorului, atât pentru deszăpezire, cât și pentru salubrizarea stradală, în următorii doi ani, însă cu anumite penalități pentru abateri: ”Contractul semnat cu societatea care asigură atât serviciul de salubrizare stradală (a nu se confunda cu salubrizarea menajeră), cât și de deszăpezire pentru 24 de luni este, într-adevăr, în jurul sumei de 12 milioane de euro cu TVA inclus. Însă marea pondere e reprezentată aici de serviciul de salubrizare, care conform mediei lunare de 2 milioane de lei + TVA o estimăm la 48 de milioane + TVA până la finalizarea contractului. Asta înseamnă că deszăpezirea ne va costa estimativ 2,5 milioane lei/an fără TVA, comparativ cu anii precedenți în care nu plăteam nici măcar staționarea utilajelor cu această sumă (…). Explicațiile prezentate și realitatea, de altfel, nu scuză, însă, modul deficitar în care acțiunea de deszăpezire s-a desfășurat în unele cazuri, în ultimele zile. Există intervenții care nu au fost la nivelul așteptărilor mele și, mai ales, ale băimărenilor. Există zone unde s-a intervenit prea târziu, insuficient sau necorespunzător. Intervențiile sunt monitorizate, confirmate prin procese-verbale și rapoarte GPS, iar orice lucrare neexecutată sau executată necorespunzător nu va fi decontată. Mai mult, acolo unde se constată abateri, se aplică penalități financiare, fără excepții și fără negocieri. Plătim strict intervenții reale, măsurabile și verificabile. Iar acolo unde acestea lipsesc, nu plătim nimic. Toleranța mea față de neconformități este zero. Indiferent că vorbim de deszăpezire, salubrizare sau orice alt serviciu public. Cine nu respectă contractul semnat, suportă consecințele prevăzute de lege, inclusiv reținerea garanției de bună execuție și aplicarea tuturor măsurilor legale”, a conchis primarul.
Anunțuri gratuite din Maramures
