OCNA ȘUGATAG – INVESTIȚIE ÎN TURISM. Până la 30 iunie 2028, Lacul Gavril din stațiunea balneoclimaterică maramureșeană Ocna Șugatag va fi amenajat turistic printr-o finanțare europeană nerambursabilă de circa 26 de milioane de lei (echivalentul a peste 5 milioane de euro), contractul de finanțare fiind semnat încă de la finalul anului trecut de administrația publică locală, controlată de edilul Ioan Oanea (PSD), cu Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
Proiectul investițional de la Ocna Șugatag, localitate unde există un complex lacustru format din opt lacuri formate în urma prăbușirii ocnelor de sare, vizează creșterea semnificativă a potențialului turistic, estimările de specialitate indicând o creștere cu peste 20% a numărului de vizitatori după finalizarea amenajării Lacului Gavril, ceea ce va genera creșteri economice pe orizontala HoReCa, respectiv cifre de afaceri mai mari pentru pentru pensiunile, restaurantele și afacerile locale.
|
• Lucrările propriu-zise vizează amenajarea traseelor de promenadă, zone de relaxare și pontoane plutitoare care vor putea fi utilizate și pentru pescuit, locuri de joacă, terenuri pentru sport și zone pentru petrecerea timpului liber în natură, unele dedicate picnicurilor. De asemenea, lacul va fi traversat de o tiroliană, iar întreaga zonă va fi dotată cu mobilier urban, parcări, iluminat public și alte facilități pentru turiști. Proiectul a fost demarat în anul 2024, când Primăria Ocna Șugatag chiar a semnat un contract de cooperare cu administrația județeană (acesta includea inclusiv realizarea unui aquapark cu apă sărată), pentru a putea mai ușor să acceseze finanțări nerambursabile. |
||
| • Lacul Gavril are o suprafață de circa 2,5 hectare și o adâncime maximă de aproximativ 30 de metri adâncime și este format prin surparea tavanelor ocnelor de sare din zonă, combinând apa sărată cu apă dulce. | ||
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Anunțuri gratuite din Maramures