Criză în medicina veterinară • Animalele ar putea rămâne fără tratament și vaccinare

Criză în medicina veterinară • Animalele ar putea rămâne fără tratament și vaccinare

La sfârșitul anului trecut, pe 25 decembrie, Guvernul României a promulgat OUG 89, cunoscută ca „ordonanța trenuleț”, prin care sumele financiare acordate medicilor veterinari care au licitat și obținut contractele de prestări servicii medicale veterinare din cadrul Programului Național Sanitar Veterinar, încheiat cu Direcțiile Sanitare Veterinare județene, au fost reduse la jumătate, de la 10.000 lei la 5.000 lei.

Acest lucru vine însă cu probleme majore pentru medicii veterinari din Maramureș și nu numai, care trag un semnal de alarmă. „Conducerea ANSVSA, lipsită de argumente profesionale, în loc să găsească soluții de reducere financiară în cadrul administrației sale, a pus în pericol major epidemiologia veterinară a țării, securitatea să­nă­tă­ții publice și a animalelor. Fără resursele financiare necesare, suntem nevoiți să concediem personalul auxiliar, nemaiputând efectua acțiunile sanitar-veterinare din cadrul programului național, precum și asistența veterinară pentru micii gospodari și fermieri”, a spus medicul veterinar dr. Corneliu Taloș, președinte al Colegiului Medicilor Veterinari Maramureș.
Consecințele sunt dramatice, mai spune acesta, deoarece nu se vor mai efectua: inspecțiile în exploatațiile de animale; identificarea animalelor; catagrafierea animalelor în zonele cu risc major; vaccinarea animalelor contra antraxului; vaccinarea populației de câini și pisici contra rabiei; recoltarea probelor de sânge pentru bolile majore; depistarea tuberculozei la bovine; supravegherea epidemiologică în teritoriu, ceea ce în Maramureș înseamnă 62 de cabinete concesionare și 65 de UAT-uri.

Și alte domenii vor fi afectate: „Menționăm că, în acest context, se blochează și activitatea în crescătoriile de animale, deoarece fără efectuarea acțiunilor sanitare veterinare, micii gospodari și fermierii nu vor putea face mișcări de animale către abator sau către alte exploatații, blocând inclusiv abatoarele și fabricile de lapte. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât importăm peste 80% din carnea de porc și 70% din produsele lactate. În concluzie, această situație afectează grav economia și zootehnia țării”, a conchis medicul veterinar.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures