VOLEI MASCULIN – LIGA I. Vineri, 6 februarie 2026, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 22-a din Liga I (Divizia A1) la volei masculin, CS Știința Explorări Baia Mare a pierdut, cu 1-3 (25-23, 21-25, 23-25, 19-25), partida cu CSM Corona Brașov. Meciul, arbitrat de clujenii Marius Șanta (principal) și Cristian Șanta (secund), a opus echipele clasate pe locurile 10 (Explorări) și 5 (Corona).
Disputat în devansul ultimei etape a sezonului regulat, meciul de la Baia Mare a fost practic o „remake” al partidei disputate miercuri, atunci adversarele întrecându-se în Cupa României. Și dacă tot erau la Baia Mare, brașovenii s-au gândit să împuște doi iepuri cu un singur cartuș (adică o singură deplasare), disputând și meciul din ultima etapă. Numai că dacă în Cupă vicecampioanei en titre i-a fost mai simplu, impunându-se în minim de seturi, în campionat, în pofida diferenței de valoare, lot, buget și obiectiv, gazdele i-a făcut mai dificilă sarcina câștigării celor 3 puncte.
Cu căpitanul Cheagă revenit după accidentare, Explorări, cu Breban și Neamu pe post de tunari și cu Ciatău imperial la blocaj, a început determinată setul inaugural și a declanșat primele semne, adjudecându-l după 28 de minute de joc efectiv: 25-23. Italianul Maurizio Castellano (principalul Coronei, adus la Brașov după două sezoane pe banca tehnică a formației Banca Macerata Fisiomed MC) încă încerca să înțeleagă cum multinaționala sa nu a mai reușit ceea ce a înfăptuit în urmă cu doar două zile, punând în pericol obiectivul (cele 3 puncte).
Doar hitterul olandez Gommans și turnul de control sârb Stojsavljević au mai reușit câte ceva în primul set, însă prea puțin. Cu avantajul psihologic al câștigătorului, Explorări a început cu elan și setul secund, 7-4, deși a rămas tributară servelor greșite (3 doar în primul sfert de set), caracteristcă a celor care forțează mai mult decât pot.
Brașovenii egalează la 10 și încheie prima jumătate în avantaj minim: 12-13. La 15-19 e rândul antrenorului Liviu Râpeanu (Explorări) să ceară timp tehnic, dar mare lucru nu se schimbă și oaspeții se impun cu 25-21. În acest set, băimărenii au avut 7 serve greșite – practic le-au dat foarte ușor adversarilor mai de un sfert din punctele necesare pentru a câștiga setul. Dar e un meci disputat, gazdele își depășeșsc condiția, jucând în cele mai multe situații de la egal la egal cu vicampioana.
Deși băimărenii au continuat să lupte și să rămână aproape de adversar (chiar să spere), acest set secund a fost semnalul revenirii pentru Corona, care a reușit să se impună (nu fără eforturi) în următoarele două seturi (25-23 și 25-19), într-un meci care a durat o oră și 50 de minute de joc efectiv. Este a 5-a partidă în care băimărenii sunt învinși cu 3-1, ratând măcar șansa obținerii unui punct.
Analiza principalilor parametri tehnici indică echilibrul acestei partide în care gazdele au jucate de la egal la egal cu vicacampioana en titre (Explorări vs. Corona): atacuri decisive 50-51, servicii decisive/ași 5-6, blocaje decisive 10-11, puncte câștigate pe greșeala adversarului 23-30.
De la Explorări au punctat: Breban (23 puncte, Omul meciului), Tănase (9 puncte), Cheagă și Ciatău (câte 8 puncte), Neamu (7 puncte). Cei mai eficienți de la Corona au fost Gommans (12 puncte), Stojsavljević (11 puncte), Gonzalez Rodriguez (10 puncte).
Băimărenii rămân în urma acestei înfrângeri pe locul 10 (penultimul) și joacă următorul meci în campionat peste mai puțin de două zile, duminică, de la ora 15.00, tot la Baia Mare, cu campioana en titre Dinamo București (acum pe locul 5).
Andrei TUDORAN
ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Anunțuri gratuite din Maramures
