În data de 15 decembrie 2025, Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a emis un act administrativ (Dispoziția nr. 6073/15.12.2025), prin care introducea o serie de obligații referitoare la programarea și efectuarea de către polițiști a concediilor de odihnă pentru anul 2026. Printre aceste obligații se numără: limitarea fracționării concediului la maximum trei perioade, restrângerea acordării concediului restant la primul trimestru al anului următor și condiționarea efectuării concediului în afara perioadelor stabilite cu excepția situațiilor în care conducerea inspectoratului a aprobat acest lucru în mod explicit.
Deși la momentul emiterii dispoziției, am sesizat conducerii IPJ Maramureș, existența unor neconcordanțe grave cu Hotărârea Guvernului nr. 1578/2002, act normativ care reglementează dreptul polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă și libere plătite, indicând explicit prevederile actului administrativ care alterează semnificativ drepturile stabilite de lege, precum limitarea numărului de fracțiuni pentru concediul de odihnă, restrângerea perioadei de acordare a concediului restant și transferarea competențelor de aprobare către niveluri neprevăzute de lege contravin flagrant drepturilor instituite prin act normativ superior. Deși am contestat actul administrativ și am solicitat abrogarea imediată a acestuia motivat pe existența unor prevederi abuzive, acest lucru a fost respins cu vehemență de conducerea IPJ Maramureș.
La începutul anului 2026, organizația sindicală, în reprezentarea membrilor noștri, a solicitat Instanței de contencios administrativ anularea și suspendarea efectelor actului administrativ, respectiv a Dispoziției nr. 6073/15.12.2025, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În data de 03 februarie 2026, Tribunalul Maramureș s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a dispoziției, admițând cererea noastră, a dispus suspendarea efectelor Dispoziției nr. 6073/15.12.2025 până la soluționarea definitivă a cauzei, consolidând astfel principiile legalității și protecției drepturilor polițiștilor.
Suspendarea efectelor Dispoziției nr. 6073/15.12.2025 reprezintă o victorie, de etapă, semnificativă pentru legalitate și pentru apărarea drepturilor colegilor noștri, demonstrând că orice abuz administrativ poate și trebuie să fie sancționat de justiție. Reamintim că, potrivit HG nr. 1578/2002, polițistul are dreptul de a solicita fracționarea concediului de odihnă fără limitarea numărului de perioade, cu condiția ca una dintre fracțiuni să fie de minimum 21 de zile calendaristice, iar concediul restant poate fi acordat până la finalul anului următor și nu doar în primul trimestru, așa cum se impunea de conducerea IPJ Maramureș.
De asemenea, orice modificare a programării de principiu a concediilor se realizează la nivelul șefului structurii respective, nu al inspectoratului, așa cum este stabilit prin actul normativ aplicabil. Orice act administrativ care introduce restricții suplimentare în afara cadrului legal reprezintă nu doar un derapaj semnificativ de la principiile din dreptul muncii ci și un abuz grav care nu va fi tolerat de organizația noastră.
Răspunsul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș cu privire la respingerea observațiilor, obiecțiilor și în final a contestației formulate de organizația noastră, din care reieșea în mod indubitabil faptul că dispoziția șefului inspectoratului nu este doar contradictorie cu actele normative ci și abuzivă, demonstrează lipsa de deschidere la dialog și orientarea conducerii IPJ Maramureș spre menținerea unor practici manageriale abuzive, pe care le credeam de domeniul vremurilor demult apuse.
„Viitorul ne aparține!”
Echipa Sindicatului EUROPOL
Anunțuri gratuite din Maramures
