EXCLUSIV – În prima lună a anului 2026, Aeroportul Internațional Maramureș a înregistrat un trafic de 3.853 de pasageri, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut

EXCLUSIV – În prima lună a anului 2026, Aeroportul Internațional Maramureș a înregistrat un trafic de 3.853 de pasageri, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut

PASAGERI – AEROPORTUL MARAMUREȘ. După ce în anul 2025 Aeroportul Internațional Maramureș a deservit 94.226 de pasageri (cu +7.298 pasageri mai mulți decât în 2024), stabilind un nou record în istoria existenței sale – vechiul record era stabilit în 2023 (89.940 pasageri – în 2024, aeroportul a deservit 86.928 de pasageri) -, în prima lună a acestui an aeroportul din Tăuții Măgherăuș a înregistrat un trafic de 3.853 de pasageri, cu +36 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie 2025: 3.817 pasageri).

 

Luna trecută, aeroportul maramureșean a înregistrat 52 de mișcări de aeronave (aterizări/decolări), respectiv 32 a cursei interne regulate (Baia Mare – București / București – Baia Mare, rută operată de Tarom), 18 a cursei internaționale regulate (Baia Mare – Paris / Paris – Baia Mare, rută operată de HiSky), alte 2 aterizări/decolări fiind încadrate în categoria „alte mișcări”.

 

În ianuarie 2026, pe Aeroportul Internațional Maramureș s-a înregistrat o medie de 1,67 de mișcări de aeronave/zi (aterizări + decolări). Din cei 3.853 de pasageri care s-au îmbarcat/debarcat în prima lună a anului 2026 de pe/pe aeroportul din Tăuții Măgherăuș, majoritatea (2.228) au plecat/venit în/din destinația externă regulată (Paris) operată de HiSky. 

 

 

Cătălin VISCHI

ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures