EXCLUSIV – Încă un hotel din Centrul Vechi al Băii Mari va fi scos la vânzare pentru suma de 1,7 milioane de euro – 2mnews

EXCLUSIV – Încă un hotel din Centrul Vechi al Băii Mari va fi scos la vânzare pentru suma de 1,7 milioane de euro – 2mnews

TRANZACȚIE: HOTEL ÎN BAIA MARE. Firma Complex Deservire SRL din Baia Mare pregătește scoaterea la vânzare a Hotelului Urban, localizat în Centrul Vechi al Băii Mari, pe strada Vasile Lucaciu nr. 10A, și axat pe turismul de afaceri și de agrement. Hotelul, care a fost inaugurat în anul 2022 și care are două etaje + mansardă, cu o suprafață utilă construită de 930 mp, 21 de camere, va fi introdus pe piața de tranzacționare imobiliară la suma de 1,7 milioane de euro.

 

Firma prin care este administrat Hotel Urban din Baia Mare este deținută de 4 asociați – Cristian Marius Marc, Florin Moldovan și Raoul Arthur Popescu (cei 3 dețin câte 28% din părțile sociale) și Radu Moldovan (16%) – și a închis pe profit fiecare an după deschiderea hotelului. În 2024, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 1,53 milioane de lei și un profit net de 291.622 lei, indicatori financiari realizați cu 11 angajați, dar și cu datorii de 3,42 milioane de lei.

 

Înaintea reconversiei în hotel, imobilul era utilizat ca o clădire cu utilitate tehnologică (atelier de confecții textile) a Societății Cooperative Meșteșugărești „Unirea”. După achiziția acesteia, imobilul a intrat într-un profund proces de reabilitare care s-a întins pe perioada a 5 ani (inclusiv pentru conformarea la condițiile de obținere a autorizației de securitate la incendiu – pe care nu multe hoteluri funcționale o au), în anul 2022 fiind introdus în cicuitul turistic din Baia Mare.

 

Hotel Urban (clasificat cu trei stele) este cel de-al treilea hotel care va fi tranzacționat în ultima perioadă de timp în Baia Mare și al doilea situat în centrul istoric al orașului, după vânzările din 2023 a Eurohotel (tranzacție de 2,1 milioane de euro, vânzător SIF Banat-Crișana, cumpărător Astrum Lifes Good SA – deținută astăzi în totalitate de familia Diana și Marcel Zoicaș, în nume personal și prin firma Construrom) și de la finalul anului 2025 a Hotelului Diafan (tranzacție de circa 1,5 milioane de euro, vânzător familia Sorina Pintea – Ovidiu Goga, prin SOV Consulting, cumpărător fiind grupul de investiții condus de Flaviu Leșe, care mai deține controlul asupra IFN-urilor RoCredit și Fortuna Leasing și care mai are participațiuni în mai multe firme (Automobil Luc SRL, Romleta SRL, Sierra Qadrant Consulting Grup SA etc.).

Cătălin VISCHI

ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures