FAPT – Concurs pentru numirea președinților la 4 judecătorii din Maramureș

FAPT – Concurs pentru numirea președinților la 4 judecătorii din Maramureș

MAGISTRAȚI. În perioada 27 ianuarie – 5 mai 2026, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) organizează concurs pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la mai multe instanțe, printre care și cele 4 din Maramureș în care conducerile sunt interimare (prin delegare), respectiv judecătoriile din Baia Mare, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș și Dragomirești – celelalte două instanțe din Maramureș, respectiv Tribunalul Maramureș și Judecătoria Sighetu Marmației, au președinți numiți prin concurs.

La Judecătoria Baia Mare, conducerea este delegată judecătorului Andrei Radu Trufan (cea mai recentă delegare fiind pe 6 luni, în vigoare începând din 13 ianuarie 2026), la Judecătoria Vișeu de Sus conducerea este delegată judecătorului Vasile Florin Fărâmă (cea mai recentă delegare fiind pe 6 luni, în vigoare începând din 16 ianuarie 2026), la Judecătoria Târgu Lăpuș conducerea este delegată judecătorului Daniel Mihai Tulici (cea mai recentă delegare fiind pe 6 luni, în vigoare începând din 16 ianuarie 2026), iar la Judecătoria Dragomirești conducerea este delegată judecătorului Mariana Lucica Vulcovinschi (cea mai recentă delegare fiind pe 6 luni, în vigoare începând din 2 octombrie 2025).

Conform calendarului anunțat de CSM, 9 februarie 2026 este ultima zi de depunere a candidaturilor la Institutul Național al Magistraturii (INM), în perioada 12-20 februarie sunt stabiliți candidații care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, 19 februarie este ultima zi de depunere a proiectului de management.

Testările sunt programate în 28 februarie – testarea psihologică (scris), 2-8 martie – testarea psihologică (capacitate decizională, asumarea răspunderii şi rezistența la stres), 18-26 martie – susținerea proiectului de management, 18 aprilie – test scris privind managementul, comunicarea  şi resursele umane. Stabilirea câștigătorilor, la începutul lunii mai 2026.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite

Anunțuri gratuite din Maramures