FAPT – Deputat Călin Groza: „În acest an va fi adoptată Hotărârea de Guvern privind un obiectiv esențial pentru dezvoltarea Maramureșului: realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare” – 2mnews

FAPT – Deputat Călin Groza: „În acest an va fi adoptată Hotărârea de Guvern privind un obiectiv esențial pentru dezvoltarea Maramureșului: realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare” – 2mnews

DRUM EXPRES BAIA MARE – SATU MARE. În cadrul ședinței Comisiilor reunite de Transporturi, dedicată dezbaterii amendamentelor la Legea Bugetului pentru anul 2026, la care a fost invitat și ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban, deputatul maramureșean Călin Florin Groza a adus în atenție un obiectiv esențial pentru dezvoltarea județului: realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare.

 

„Am subliniat importanța acestui proiect pentru conectarea județului Maramureș la rețeaua națională de transport, dar și pentru stimularea dezvoltării economice regionale, atragerea investițiilor și creșterea mobilității, și am interpelat ministrul Transporturilor privind derularea proiectului. Mi s-a răspuns că în acest an va fi adoptată Hotărârea de Guvern.

 

Consider că prioritatea mea ca parlamentar este ca dezvoltarea Maramureșului să devină o prioritate reală și pentru guvernanții României. Voi continua să susțin ferm proiectele de infrastructură și nu numai, care pot contribui concret la modernizarea și prosperitatea județului nostru”, a declarat deputatul Călin Groza.

 

Biroul parlamentar al deputatului Călin Florin Groza

ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures