Pompierii maramureșeni au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, 14 martie, intervenind pentru stingerea a 14 incendii de vegetație uscată și fond forestier. În total, peste 90 de hectare de teren au fost afectate de arderile necontrolate.
Cea mai complexă intervenție a avut loc în localitatea Nănești, unde aproximativ 40 de pompieri militari, sprijiniți de zeci de pompieri voluntari, lucrători silvici și localnici, au acționat până târziu în noapte pentru limitarea unui incendiu de fond forestier. Potrivit estimărilor, flăcările au afectat circa 50 de hectare de pădure. Intervenția este îngreunată de terenul abrupt și inaccesibil autospecialelor, pompierii de la Detașamentul Sighetu Marmației și Garda de Intervenție Bogdan Vodă fiind nevoiți să acționeze în condiții dificile.
La operațiune participă și autoritățile locale, serviciile voluntare pentru situații de urgență din Oncești și Bârsana, precum și personal al Ocolului Silvic Mara. Pentru sprijin aerian, în zonă a fost trimis un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, echipat cu sistem Bambi Bucket, care acționează pentru stingerea focarelor.
În paralel, pompierii intervin și pentru alte incendii de vegetație uscată în localitățile Borșa, Merișor și Arieșu de Câmp. De asemenea, în zona Văleni–Cornești, un alt incendiu a cuprins peste 45 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure, la intervenție fiind mobilizate forțe de la detașamentele Sighetu Marmației și Baia Mare, alături de serviciile voluntare și autoritățile locale.
Pentru evaluarea situației din teren, un echipaj al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a utilizat o dronă, imaginile obținute fiind folosite pentru coordonarea intervențiilor. Pompierii continuă eforturile pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor.
Anunțuri gratuite din Maramures