Maramureș: Două locuințe și patru anexe gospodărești din orașul Borșa, distruse de incendiu

Maramureș: Două locuințe și patru anexe gospodărești din orașul Borșa, distruse de incendiu

Maramureș: Două locuințe și patru anexe gospodărești din orașul Borșa, distruse de incendiu

Un incendiu de proporții a distrus două locuințe și patru anexe gospodărești, dar și alte bunuri în orașul Borșa, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta.

‘Incendiul este localizat, au fost afectate două locuințe, patru anexe gospodărești, un autoturism, două utilaje și un gater, suprafața afectată fiind de circa 800 mp. Echipajele de pompieri au depus eforturi susținute pentru limitarea propagării flăcărilor la alte clădiri învecinate, în acest moment, nemaiexistând acest pericol. Pompierii continuă misiunea de stingere a incendiului’, a spus Adriana Șanta.

Conform sursei citate, o persoană a suferit atac de panică, fiind evaluată la fața locului de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

La intervenție participă patru echipaje de stingere din cadrul Stației de Pompieri orașul Borșa și ale Secției de Pompieri din orașul Vișeu de Sus cu toate mijloacele din dotare. AGERPRES/(AS-redactor: Leontin Cupar, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 479


Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures