Maramureșul are cinci nominalizați la Gala Națională a Asistenței Sociale

Maramureșul are cinci nominalizați la Gala Națională a Asistenței Sociale

Oamenii care schimbă vieți
Județul nostru nu duce lipsă de oameni care își transformă meseria în vocație și ajung să schimbe destinele celor din jur. Prin implicarea și profesionalismul lor, asistenții sociali sunt un sprijin pentru cei aflați la nevoie. Maramureșul are anul acesta cinci persoane nominalizate în cadrul Galei Naționale a Asistenței Sociale, eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, care va avea loc pe 17 martie, la București.
Raluca Cerghezan este asistent social în cadrul Centrului Social pentru Persoane cu Dizabilități ”Phoenix”, din subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare, unde zi de zi oferă sprijin, speranță și demnitate beneficiarilor. Ea este nominalizată la Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
”Pentru ea, fiecare persoană este o poveste care merită ascultată și susținută. Își desfășoară activitatea cu profesionalism, dar și cu o sensibilitate aparte, reușind să creeze legături autentice cu persoanele pe care le sprijină și cu familiile acestora. Crede cu tărie în dreptul fiecărui om la demnitate, șanse egale și integrare reală în comunitate. Însă, implicarea colegei noastre nu se oprește aici. În timpul liber, Raluca se implică activ în evenimente și acțiuni caritabile, contribuind constant la construirea unei comunități mai bune, mai unite și mai empatice. Nominalizarea sa la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială este recunoașterea unui om care face bine din convingere, cu dedicare și profesionalism”, au declarat reprezentanții DAS Baia Mare.
Anamaria Petrean este coordonator al Centrului „Pinocchio” din Cărbunari, din cadrul Asociației ASSOC. Ea face asistență socială din pasiune și este nominalizată la Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
”Rezidenții o alintă «mamă», iar acest cuvânt spune mai mult decât orice descriere profesională. În spatele lui stau ani de răbdare, grijă și muncă neîntreruptă. Anamaria este nominalizată la Premiul pentru asistentul social din domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, în cadrul Galei Naționale a Asistenței Sociale”, au precizat reprezentanții ASSOC.
Nominalizarea nu este întâmplătoare, pentru că Anamaria are o experiență solidă în lucrul cu persoane adulte cu dizabilități și cu vârstnici. “Pentru mine, această nominalizare nu este doar o recunoaștere profesională, ci o validare a muncii pe care o fac zi de zi alături de persoane care au nevoie de sprijin, voce și șanse egale!”, a declarat Anamaria Petrean.
Sanda Mariana Mariș este nominalizată la Premiul pentru asistentul social din mediul rural. ”În comunitatea rurală din Băiuț, județul Maramureș, acolo unde lipsurile se simt mai apăsat, iar durerile oamenilor rămân adesea nerostite, Sanda Mariana Mariș nu este doar asistent social – este inimă prezentă, sprijin statornic și lumină pentru cei aflați în încercare. Cu o răbdare care nu obosește și cu o apropiere sinceră de fiecare om, ea nu vede în fața ei cazuri, ci suflete. A știut să transforme birocrația în ajutor concret, distanța în încredere și limitele sistemului în șanse reale pentru cei vulnerabili. A fost acolo când familiile nu mai vedeau ieșire, când copiii aveau nevoie de protecție, când bătrânii aveau nevoie de o voce care să-i apere”, spun reprezentanții Sucursalei Teritoriale Maramureș Sălaj din cadrul Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).
Flavius Nicoară, de asemenea, este nominalizat la Premiul pentru asistentul social din mediul rural. Acesta ”a devenit un sprijin real pentru întreaga comunitate – este un asistent social dedicat, empatic și mereu aproape de cei care au nevoie de ajutor”, spun reprezentanții paginii Comuna Fărcașa Maramureș.
Giani Ardelean Constantin este nominalizat la Premiul „Asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”. ”Nu am făcut niciodată lucrurile pentru premii. Le-am făcut pentru oameni. Pentru copiii din ultima bancă. Pentru familiile care nu știu să ceară ajutor, dar au nevoie de el. Pentru persoanele vulnerabile care au nevoie de sprijin real, nu doar de vorbe”, a declarat acesta.
Pentru pasiunea cu care aceștia se dedică zi de zi persoanelor care au mare nevoie de ajutor, ei au fost dați drept exemplu și de către reprezentanții Consiliului Județean Maramureș. ”Dincolo de orice competiție, este un lucru care trebuie spus fără echivoc: este o mândrie pentru județul nostru că avem oameni dedicați, care muncesc zi de zi pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Asistența socială este despre demnitate, despre șanse egale și despre oameni care aleg să fie sprijin pentru alți oameni. Indiferent de categorie, îi felicit din suflet pe toți cei nominalizați. Este o recunoaștere a muncii lor și a valorii pe care o aduc comunității”, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
Cei care doresc să susțină nominalizații din județul nostru o pot face printr-un vot online la linkul: https://cnasr.ro/gala/vot-online.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures