Primăria Baia Sprie a semnat un acord de parteneriat cu Asociația Ecologic, un demers esențial pentru includerea orașului în destinația de ecoturism EcoMaramureș. Destinația EcoMaramureș este una dintre cele șapte destinații ecoturistice din România, certificate și recunoscute la nivel global.
Această colaborare deschide noi oportunități pentru promovarea patrimoniului natural și cultural al zonei, pentru dezvoltarea turismului responsabil și pentru consolidarea identității orașului ca destinație verde, autentică și primitoare.
Astfel, Baia Sprie are șansa de a deveni mai vizibilă pe plan național și internațional, de a atrage fonduri dedicate dezvoltării durabile și de a beneficia de proiecte și inițiative care sprijină comunitatea locală și protejarea mediului.
„Am făcut zilele acestea un pas concret pentru extinderea destinației de ecoturism EcoMaramureș. Un pas clar și asumat, marcat prin semnarea documentului de aderare de către Sebastian Alin Bîrda, primarul orașului Baia Sprie. Eco Maramureș începe astfel un nou capitol, care include Baia Sprie și satele aparținătoare: Chiuzbaia, Tăuții de Sus și Satu Nou de Sus – un teritoriu care completează natural povestea noastră de ecoturism”, au spus cei de la Ecologic Maramureș. Ce aduce această extindere pentru destinație: trasee de drumeție și cicloturism spre zone emblematice precum Creasta Cocoșului, Vârful Gutâi, Lacul Albastru și Vârful Igniș, accesibile de la marginea orașului și din sate, potrivite pentru familii, turiști activi și exploratori; Bike Park Șuior, un parc tematic pentru cei care iubesc mountain bike-ul și experiențele active în mijlocul naturii; meșteșuguri și tehnici tradiționale încă vii în gospodării – ceramică, lemn, textile – cu oameni care știu și vor să spună poveștile locului; instalații de tehnică populară și urme ale vechilor ocupații (exploatări miniere, prelucrarea resurselor locale), integrate într-un peisaj natural spectaculos; evenimente locale și inițiative comunitare care pot crește frumos, fără grabă, în spiritul ecoturismului; autorități locale deschise colaborării și dezvoltării turistice responsabile, cu pași deja făcuți în direcția educației și interpretării patrimoniului; un oraș mic plus sate vii care adaugă diversitate – urban verde, sate de munte, natură sălbatică la doi pași. Această extindere nu înseamnă „mai mult” cu orice preț, ci o destinație mai bine legată, cu natură, comunități și experiențe care se completează firesc.
Anunțuri gratuite din Maramures
