Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar sub supravegherea procurorului de caz, […]
În Baia Mare, vernisajele a două expoziții: „Vestigii arheologice preistorice descoperite prin teledetecție” și „Extracţia şi prelucrarea fierului în Depresiunea Baia Mare în mileniul I d. Chr.”
EXPOZIȚII. Marți, 30 decembrie 2025, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (localizat în Baia Mare, pe strada Monetăriei nr. 1-3), sunt programate vernisajele a două expoziții temporare. Astfel, de la ora 16.00, are […]
Alte trei școli din Baia Mare intră în modernizare
Primăria municipiului Baia Mare tocmai a semnat, zilele trecute, contractele de finanțare pentru reabilitarea clădirilor altor trei unități de învățământ din oraș. Investițiile sunt de ordinul zecilor de milioane de lei, fonduri nerambursabile. „Am semnat […]
Centrul Cultural din Borșa a fost gazda unui emoționant recital de pian
Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa a fost cuprins, zilele trecute, de magia sărbătorilor de iarnă, în cadrul unui recital inedit de pian, susținut de elevii îndrumați de doamnele profesoare Artemissa Ivașcu și Deak Emoke. […]
„Crăciun Împreună”- ediția a V-a, cu Insieme Music School Baia Mare
Zilele trecute, emoția sărbătorilor s-a înpletit cu talentul artistic pe scena Teatrului Municipal Baia Mare, în cadrul celei de-a V-a ediție a spectacolului „Crăciun Împreună”, organizat de Mădălina și Gabriel Ghenoiu de la școala de […]
O nouă stație de carburanți a fost inaugurată în Borșa
Borșa continuă să facă pași vizibili spre modernizare, iar acest lucru se reflectă tot mai clar în noile investiții care prind contur în oraș. Inaugurarea recentă a unei noi stații de carburanți marchează nu doar […]
Reabilitarea Spitalului de Pneumoftiziologie se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare se apropie cu pași repezi de final, după ce lucrările s-au tărăgănat timp de ani de zile. Primarul municipiului reședință de județ a făcut o vizită […]
Contracte de finanțare semnate pentru reabilitarea a încă trei unități de învățământ din Baia Mare
29 Decembrie, 2025 Primăria Municipiului Baia Mare informează că au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a trei unități de învățământ din oraș: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala […]
Muzeul Imaginației Maramureș din Sighet face senzație
Muzeul Imaginației Maramureș din Sighetu Marmației, deschis de curând în municipiu, atrage tot mai mulți vizitatori, făcând senzație în rândul acestora. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, turiștii care au dorit o experiență inedită au vizitat […]
Ședința CCR pentru pensiile magistraților s-a încheiat din nou cu o amânare
Ședința de deliberări nu a putut fi finalizată nici luni, iar plenul nu a reușit să atingă cvorumul necesar, fiind prezenți doar cinci din cei nouă judecători. Președinta a precizat că întreruperea deliberărilor poate fi […]
COMUNICAT: Contracte de finanțare semnate pentru reabilitarea a încă trei unități de învățământ din Baia Mare
Primăria Municipiului Baia Mare informează că au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a trei unități de învățământ din oraș: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”. […]
Cursurile de actualizare a competențelor manageriale, un ajutor pentru micile firme
Cursurile de actualizare a competențelor manageriale au o importanța mare pentru firmele mici, ale căror resurse sunt limitate în comparație cu organizațiile mari, explică Asociația ASSOC. Astfel, astfel de instruiri sunt mai mult decât binevenite […]
Ce temperaturi aduc ultimele zile din 2025
ANM a emis un cod galben de vânt puternic după alertele de vreme severă care au vizat zonele montane, unde a fost în vigoare un cod roșu de viscol. În ultimele zile din 2025, vântul […]
Derapaje periculoase în trafic, soldate cu dosar penal la Vișeu de Jos | JURNAL MM – Doar STIRI – Maramures
Un tânăr în vârstă de 29 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins efectuând manevre periculoase cu autoturismul, în zona Stației CFR Vișeu de Jos. Incidentul a avut loc […]
Reținut pentru 24 de ore după ce a făcut accident în Baia Mare. Acțiune pe tronsonul de drumul ce leagă localitățile Dragomirești și Săcel – Stiri din Maramures
Activităţile specifice de cercetare şi documentare a împrejurărilor producerii unui accident de circulaţie, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, au condus la dispunerea măsurii reţinerii pentru 24 de ore a unui sălăjean. Bărbatul, de […]