Penitenciarul Baia Mare implică elevii în activități educative și preventive

Penitenciarul Baia Mare implică elevii în activități educative și preventive

Joi, 5 martie 2026, Penitenciarul Baia Mare a desfășurat o activitate preventiv-educativă în colaborare cu Asociația Pirita Children, la care au participat aproximativ 15 elevi din ciclul primar, proveniți din medii defavorizate și implicați în activitățile centrului.

„Întâlnirea a avut ca scop informarea elevilor cu privire la importanța respectării regulilor și a legilor, precum și conștientizarea consecințelor încălcării acestora. De asemenea, discuțiile au vizat promovarea unui comportament responsabil atât în comunitate, cât și în mediul școlar.

Pe parcursul activității, elevilor le-au fost prezentate informații despre mediul penitenciar, rolul și responsabilitățile polițistului de penitenciare, precum și o parte dintre echipamentele utilizate în activitatea profesională.

Prin astfel de demersuri, Penitenciarul Baia Mare continuă să susțină inițiativele educative și preventive adresate copiilor și tinerilor, contribuind la formarea unor valori bazate pe respect, responsabilitate și respectarea normelor sociale”, precizează Penitenciarul Baia Mare.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures