Primăria Baia Mare extinde reţeaua de colectare selectivă cu 100 de containere, investiţie de peste 1,5 mil. lei

Primăria Baia Mare extinde reţeaua de colectare selectivă cu 100 de containere, investiţie de peste 1,5 mil. lei

Primăria municipiului Baia Mare a demarat procedura de achiziţie publică pentru extinderea reţelei de colectare selectivă cu încă 100 de containere îngropate, investiţie de peste 1,5 mil. lei (315.000 de euro), fără TVA, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Contractul are o durată de execuţie de 4 luni, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 9 martie 2026, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Baia Mare.

’’Investiţia vizează realizarea de ecoinsule subterane de tip 3, destinate colectării separate a deşeurilor menajere. Astfel, la nivelul municipiului Baia Mare, este propusă amplasarea a 100 de containere ecologice îngropate, distribuite în 20 de amplasamente. Fiecare locaţie va fi dotată cu câte 5 containere, două cu o capacitate de 5 mc fiecare şi trei cu o capacitate de 3 mc fiecare’’, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Baia Mare.

Containerele vor fi asigurate de operatorul desemnat câştigător în cadrul contractului finanţat prin PNRR, iar primăria municipiului Baia Mare, în calitate de beneficiar, va realiza lucrările de infrastructură necesare pentru montarea ecoinsulelor. Aceste lucrări includ efectuarea săpăturilor, turnarea fundaţiilor din beton, achiziţia şi montajul cuvelor prefabricate din beton, precum şi readucerea terenului la starea iniţială după finalizarea intervenţiilor.



Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures