Primăria orașului Ulmeni a finalizat procedura de predare-primire a rețelelor de apă și canalizare către operatorul regional S.C. Vital S.A. Maramureș, în baza unui protocol încheiat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Predarea rețelelor a fost realizată prin intermediul ADI Maramureș, ca parte a procesului de transfer al gestiunii serviciilor de utilități publice. Potrivit reprezentanților administrației locale, preluarea efectivă a rețelelor va fi realizată de o comisie de specialiști din cadrul S.C. Vital S.A., imediat ce condițiile meteorologice vor permite deplasarea în teren și verificarea tehnică a acestora.
Începând cu data semnării protocolului, S.C. Vital S.A. – Agenția Ulmeni preia întreaga responsabilitate privind gestiunea, exploatarea, operarea și administrarea rețelelor de apă și canalizare din orașul Ulmeni.
Reprezentanții Primăriei Ulmeni au precizat că acest demers reprezintă un obiectiv îndeplinit, având ca scop eficientizarea serviciilor publice și asigurarea unui standard ridicat de calitate pentru utilizatori.
Anunțuri gratuite din Maramures
