Probleme cu deszăpezirea și în Recea

Probleme cu deszăpezirea și în Recea

În Comuna Recea, serviciul de deszăpezire este asigurat în toate localitățile aparținătoare de mai mulți operatori. Aceștia pot fi interpelați de cetățeni când trec pe strada lor, spune primarul comunei, Alexandru Ardelean.

„Efortul nostru de a asigura circulația pe drumurile publice în aceste condiții de iarnă se face prin intermediul a patru contracte de deszăpezire, încheiate cu tot atâția prestatori. Oricine dorește poate să-i interpeleze pe drumuri, în timpul cât intervin. Nu am comunicat numerele lor de telefon, deoarece în cazul intervențiilor, practic nu pot răspunde sau chiar este periculos să răspundă la telefon. Pentru situații mai deosebite sau complexe, care necesită coordonare sau intervenție suplimentară, cetățenii se pot adresa compartimentului Poliția Locală a Comunei Recea la tel. 0735­406351, compartiment unde polițiștii sunt obligați să răspundă la orice oră din zi sau din noapte. De asemenea, dacă doriți sau dacă problema dumneavoastră nu este rezolvată și este un caz mai deosebit, puteți suna la subsemnatul, primarul Comunei Recea – 0722598501”.

Aleșii locali din Recea mai precizează că în comună, din cauza faptului că majoritatea drumurilor sunt din beton, sau beton cu un strat de asfalt, nu poate fi utilizată sarea pentru deszăpezire, deoarece sarea distruge betonul. „Folosim doar nisip antiderapant, ceea ce constituie un dezavantaj pentru noi și pentru dumneavoastră, fiind foarte greu de a aduce drumurile în starea inițială sau la temperaturi mai scăzute, chiar imposibil”, a mai explicat Alexandru Ardelean.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures