Din inima evenimentului, Ramona a transmis un mesaj emoționant, adresat în special celor care i-au fost alături încă de la început:
„Această postare este pentru conaționalii mei de pretutindeni și mai ales pentru vișeuanii mei dragi și pentru maramureșenii care nu încetează niciodată să mă sprijine cu mândrie și drag. Dragii mei, vă mulțumesc din inimă pentru toată iubirea, susținerea și mesajele emoționante legate de prezența mea pe covorul roșu la Cannes.”
Profund legată de rădăcinile sale și de comunitatea care a format-o, Ramona și-a exprimat gratitudinea pentru toate mesajele și articolele apărute în presa românească, dar mai ales pentru energia pozitivă venită din partea celor „de acasă”:
„Vă port în suflet și sunt recunoscătoare pentru fiecare cuvânt frumos, pentru articolele din presa românească și pentru tot ce am primit înapoi sub formă de energie și emoție. România e mereu cu mine, oriunde aș fi. Acolo mi-e rădăcina și forța.”
Gestul Ramonei Filip de a-și arăta recunoștința și dragostea față de locurile natale arată că, dincolo de strălucirea marilor evenimente internaționale, identitatea și legătura cu originile rămân esențiale. Maramureșul are cu adevărat motive de mândrie.
