Școala „Avram Iancu”, campioană municipală la U14 (fete)

Școala „Avram Iancu”, campioană municipală la U14 (fete)

Competiția municipală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Cupa ING, destinată fetelor Under 14, s-a încheiat la Baia Mare cu victoria Școlii „Avram Iancu”, după meciuri spectaculoase și o finală disputată. Primele două clasate s-au calificat la etapa județeană.
Etapa municipală a reunit echipele mai multor unități de învățământ din municipiu, întrecerile desfășurându-se pe terenurile sintetice ale Școlii „Dimitrie Cantemir” și Școlii „Avram Iancu”.
După disputarea meciurilor din faza grupelor, Școala „Alexandru Ioan Cuza” a câștigat Grupa A, cu maximum de puncte, în timp ce Școala „Avram Iancu” s-a impus în Grupa B. Cele două formații, alături de Școala „Nicolae Iorga” și Școala 18, au acces în faza semifinalelor. Pe locurile 3 și 4 s-au situat Școala „Nicolae Bălcescu” și Școala „Alexandru Rusu”, în Grupa A, iar Colegiul „Vasile Lucaciu” a terminat pe locul 3 în Grupa B.
În semifinale, Școala „A.I. Cuza” a trecut de Școala 18 cu scorul de 3-1, iar Școala „Avram Iancu” a învins Școala „N. Iorga” cu 4-1. Finala mică a fost câștigată de Școala 18, care s-a impus cu 4-1 în fața Școlii 11.
Finala mare a adus față în față echipele Școlilor „A.I. Cuza” și „Avram Iancu”, victoria revenind celei din urmă, scor 4-2, care a devenit astfel campioană municipală.
Clasament final: 1. Școala „Avram Iancu” (prof. Cătălin Țîrlea); 2. Școala „Alexandru Ioan Cuza” (prof. Adrian Șuta); 3. Școala 18 (prof. Octavian Dragomir); 4. Școala „Nicolae Iorga” (prof. Cristian Șimon și Radu Maxim).
Primele două echipe s-au calificat la etapa județeană a competiției.
La capitolul premii speciale, titlul de golgheter a fost obținut de Cristiana Crăciunaș (Școala „A.I. Cuza”), cu 10 goluri marcate, iar distincția de cel mai bun jucător i-a revenit Lorenei Oltean, de la Școala „Avram Iancu”.
Partidele au fost arbitrate de Gabriel Pante, Edmund Necula și Bogdan Peter.
Comisia de organizare a fost alcătuită din următorii profesori: Octavian Dragomir, Dan Marchiș, Călin Borota, Adrian Șuta, Florin Șter, Cătălin Țîrlea, Cristian Porumb, Florica Suciu și Cristian Șimon. (sursă informații și foto: prof. Octavian Dragomir)

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures