Și Piața Albina din Baia Mare ar putea fi reabiliată – Graiul Maramureșului

Și Piața Albina din Baia Mare ar putea fi reabiliată – Graiul Maramureșului

Primăria Municipiului Baia Mare este în plin proces de negociere cu cei care dețin clădirile din piețele Izvoare și Albina. Asta pentru stingerea litigiilor și preluarea tuturor activelor. Prima, Izvoarele, este inclusă deja într-un proiect de reabilitare pe fonduri europene, însă existența oricărui litigiu blochează semnarea contractului de finanțare.

Însă, dacă negocierea va avea succes, atunci autoritatea publică nu exclude nici reabilitarea celei de-a doua. ”În acest sens, am avut o intervenție în ședința de Consiliu Local Baia Mare prin care am cerut părerea primarului cu privire la includerea pe lista de investiții a reabilitării Pieței Albina din Cartierul Săsar, loc în care comerțul se desfășoară în condiții improprii. Dacă negocierea se va încheia cu succes, voi depune o inițiativă la momentul aprobării bugetului local pe anul 2026”, a explicat Radu Trufan, consilier local. Edilul este de acord cu această investiție, însă trebuie să găsească fonduri de finanțare pentru ea: ”Sunt absolut de acord că trebuie să facem ceva și în Piața Albina. Cred că noi, prin Serviciul Public Ambient Urban (SPAU), în momentul în care vom propune ca soluție de relocare, unor comercianți din Piața Izvoarele, o să le propunem Piața Albina, va trebui să intervenim în piață din start, să relocăm acolo anumite tonete, spații, pentru vânzarea lactatelor, care sunt cât de cât mai igienice decât ceea ce găsim astăzi în Piața Albina. Asta ca primă măsură. Evident că nu am nimic împotrivă să includem și Piața Albina pe lista de investiții, pentru a elabora o documentație tehnico-economică și apoi pentru a identifica sursele de finanțare”, a fost răspunsul primarului Doru Dăncuș, la interpelarea alesului local.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures