Răspunsurile la strană au fost oferite de către părinții diaconi ai Catedralei Episcopale, de părinți și ostenitori de la Centrul Eparhial și de o parte a membrilor Grupului Psaltic „Theologos”, conduși de părintele diacon Ioan Hotico.
La final, Preasfinția Sa a rostit o scurtă meditație duhovnicească cu prilejul intrării în Noul An, făcând și o scurtă retrospectivă a evenimentelor importante care s-au desfășurat în anul 2025 în Patriarhia Română.
„Suntem un popor al credinței și nu putem trăi fără Dumnezeu. Avem o biserică lucrătoare, o biserică a neamului, care a fost, este și va fi mereu cu poporul cel dreptcredincios și iubitor de Hristos. După căderea comunismului, Biserica noastră Ortodoxă a intensificat viața liturgică și rânduielile slujbelor noastre, respectând și aducând la zi rânduiala bisericească și a Sfinților Părinți. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședință de lucru, în anul 2011, ca Slujba în Noaptea trecerii dintre ani să se săvârșească în toate bisericile, mănăstirile și schiturile din cuprinsul Patriarhiei Române. Astfel, la miezul nopții, bisericile devin neîncăpătoare, pentru faptul că mulți credincioși vin la sfânta biserică pentru a se ruga împreună cu slujitorii ei și a primi binecuvântare pentru noul an”.
„Venim cu toții, mama, tata pruncuții, tinerii, bunicii ca să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în anul care a trecut și pentru ce am reușit să realizăm de-a lungul anului, și să Îl rugăm pentru anul care vine să ni-L dăruiască cu binecuvântare, cu bunătate,să fim sub ocrotirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a sfinților ocrotitori și a îngerilor păzitori”, a transmis PS Iustin, informează Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Comunicații Media-Online
Link sursă
Anunțuri gratuite din Maramures
