Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Vasile Moldovan, care a precizat că documentul a fost semnat în data de 3 martie, iar lucrările ar urma să înceapă chiar de săptămâna viitoare.
„Stimați sigheteni, în data de 3 martie am semnat contractul pentru executarea lucrărilor de modernizare a străzii Bobâlna din Sighetu Marmației. Este un proiect important pentru comunitatea noastră, care va contribui la creșterea calității vieții pentru locuitorii din zonă. Valoarea investiției este de 3.214.190,02 lei, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul local”, a declarat edilul.
Durata de execuție a lucrărilor este estimată la opt luni. Proiectul vizează modernizarea unei artere cu o lungime totală de 890 de metri, cu o lățime a părții carosabile cuprinsă între 3,50 și 7 metri. De asemenea, vor fi amenajate trotuare cu lățimea minimă de un metru și spații verzi de cel puțin 0,50 metri.
Modernizarea infrastructurii stradale include, pe lângă reabilitarea carosabilului și a trotuarelor, și lucrări pentru îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale. Conform proiectului, pe ultimii 350 de metri ai străzii va fi realizată o rețea nouă de canalizare pentru scurgerea și evacuarea apelor pluviale, iar pe întreaga lungime vor fi montate guri de scurgere.
„În cadrul proiectului au fost prevăzute și lucrări pentru scurgerea, colectarea și evacuarea apelor pluviale, prin realizarea unei rețele noi de canalizare pe ultimii 350 m ai străzii, precum și montarea de guri de scurgere pe toată lungimea acesteia. Pentru a asigura o circulație rutieră și pietonală în deplină siguranță, se va executa un marcaj rutier corespunzător, care va include marcaje axiale și marcaje de delimitare a părții carosabile”, a mai subliniat primarul municipiului.
MaramuresOnline.ro
Anunțuri gratuite din Maramures
