„Colegul nostru a fost atacat pe stradă în timp ce se afla în timpul liber”, a afirma reprezentantul IPJ Maramureş.
Conform unei informări transmise presei, în jurul orei 18:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au fost sesizaţi să intervină pe strada Luminişului din municipiu întrucât o persoană ar fi fost rănită ca urmare a unei infracţiuni comise cu violenţă.
„Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 42 de ani, ar fi fost agresat fizic. În cadrul cercetărilor efectuate până în prezent a reieşit că bănuit de comiterea faptei ar fi un tânăr de 16 ani. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat biroul de presă al IPJ Maramureş.
Potrivit aceleaşi surse, s-a constituit echipă complexă de cercetare care, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Poliţistul atacat a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare.
Ulterior, reprezentanţii IPJ Maramureş au anunţat că tânărul de 16 ani, bănuit de comiterea agresiunii, a fost depistat şi în prezent se află în custodia poliţiştilor.
„Se continuă investigaţiile în vederea dispunerii măsurilor legale”, mai menţionează sursa citată.
Anunțuri gratuite din Maramures
