Avem o datorie specială și onorantă de a-l omagia pe Mihai Eminescu, poetul care a dat glas dorului, iubirii și timpului românesc. Pentru că trăim sub semnul lui, la poalele Dealului Comja, devenit un simbol pentru noi. Prin versurile sale ne-a lăsat o formă de a simți lumea mai profund, mai curat, mai adevărat. El nu aparține doar trecutului, ci fiecăruia dintre noi, ori de câte ori ne regăsim în frumusețea și profunzimea cuvântului românesc.
Am sărbătorit Ziua Națională a Culturii prin vers, cântec, imagine, lansare de carte și mult dor. Ne-am bucurat de o aleasă participare: domnul prefect dr. Florian-Valeriu Sălăjeanu, domnul prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” BM, doamna prof. Ana Moldovan. S-au alăturat scriitorii noștri: pr. poet Gheorghe Pop, Petru Racolța, distinsele noastre profesoare Lola Cosma, Codruța Crișan.
Ne-au recitat, plini de emoție și dăruire, elevi ai școlii seinene. Solista Ana Fericean a susținut un recital, plin de sensibilitate, talent, apreciat de un public numeros, din care au făcut parte foarte mulți tineri.
Am lansat cel de al treilea volum de poezii al seinencei noastre, Maria Filipaș: „Adieri de iasomie”. Cartea și autorul s-au bucurat de aprecierea noastră, cuvintele rostite frumos, din suflet, încărcate de admirație, au fost binemeritate.
Poeta Maria Filipaș a recitat din creația ei, au fost proiectate mai multe colaje video. A moderat Dan Skorka.
La Mulți Ani, de Ziua Națională a Culturii!
Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini
Vizualizari: 12
Anunțuri gratuite din Maramures
