Baia Mare modifică rețeaua școlară pentru anul 2026-2027. Două noi creșe vor fi incluse în noua organizare

Baia Mare modifică rețeaua școlară pentru anul 2026-2027. Două noi creșe vor fi incluse în noua organizare

Municipiul Baia Mare a anunțat marți, 4 august, deschiderea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea unui proiect de hotărâre care vizează modificarea Anexei 1 la HCL nr. 4/2026 privind aprobarea Rețelei Școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2026-2027. Modificările sunt generate de finalizarea a două investiții importante în infrastructura destinată educației antepreșcolare.

Potrivit referatului de aprobare, municipiul a recepționat lucrările la noua creșă mare de pe strada Gării nr. 45, investiție realizată prin Compania Națională de Investiții. După încheierea procedurilor de predare-primire, Consiliul Local a aprobat darea în administrarea Creșei Baia…

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures