Filtre rutiere în Maramureș: polițiștii au reținut certificate de înmatriculare și permise de conducere

Filtre rutiere în Maramureș: polițiștii au reținut certificate de înmatriculare și permise de conducere

Polițiștii din județul Maramureș au desfășurat ieri mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.

În Cavnic, polițiștii, împreună cu specialiștii Registrului Auto Român Maramureș, au verificat 15 autovehicule care circulau pe drumurile publice. În urma controalelor, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, iar pentru zece autoturisme care nu corespundeau din punct de vedere tehnic, polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare.

Totodată, în Ilba, polițiștii din Seini și Tăuții Măgherăuș au acționat timp de două ore pe D.N. 1C, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere. În cadrul acțiunii, au fost verificate zece autoturisme și aplicate cinci sancțiuni contravenționale. Un conducător auto care prezenta pericol pentru ceilalți participanți la trafic a rămas fără permis, iar pentru un alt autoturism a fost dispusă reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea problemelor tehnice.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures