Ultimii ani au reprezentat, din punct de vedere al absorbției de fonduri și realizarea de noi investiții sau aprobarea de noi proiecte, cea mai bună perioadă din istoria orașului Vișeu de Sus.
În ultimii 4 ani, în Vișeu de Sus au venit zeci de milioane de euro ca investiții, bani ce au reușit să dezvolte localitatea din toate punctele de vedere, aducând-o la un alt nivel. Astfel, de la sănătate la infrastructură, de la sport la educație, orașul este acum altul, după cum poate vedea oricine îi trece pragul. Cu toate acestea, investițiile nu se opresc aici, promite administrația locală.
“Mandatul 2024 – 2028 va fi cel puțin la fel de bun precum cel care tocmai s-a încheiat. Avem proiecte mari care urmează să fie demarate în următoarele luni sau cel târziu anul viitor. Vorbim aici de investiții care, cumulate, depășesc 200 de milioane de euro și care au ca scop dezvoltarea și mai intensă a orașului nostru, crearea de noi locuri de muncă sau creșterea calității condițiilor de trai. De la construirea unui nou corp de spital în valoare de 50.000.000 euro, la extinderea rețelelor de apă și canalizare (proiect tocmai aprobat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu sprijinul parlamentarilor maramureșeni), prin care se alocă orașului nostru suma de 18.000.000 euro, Valea Vinului (8.000.000 euro), Valea Rîului (13.000.000 euro), proiecte de regenerare urbană (peste 25.000.000 euro), extinderea rețelei de gaz în tot orașul (proiect cu o valoare totală de 35.000.000 euro) și multe altele” – a explicat primarul Vasile Coman.
Anunțuri gratuite din Maramures