INVESTIȚIE – Cine a câștigat contractul de peste 45 de milioane de lei pentru modernizarea străzii de 7 kilometri din Vișeu de Sus, paralelă cu traseul Mocăniței – 2mnews

INVESTIȚIE – Cine a câștigat contractul de peste 45 de milioane de lei pentru modernizarea străzii de 7 kilometri din Vișeu de Sus, paralelă cu traseul Mocăniței – 2mnews

 

Contractul de reabilitare și consolidare a străzii Valea Râului a fost semnat cu asocierea de firme Conrep SA Vișeu de Sus (lider) & Dimex-2000 Company SRL Rebrișoara (jud. Bistrița-Năsăud) & Concrete Bridge SRL Moisei (jud. Maramureș), din postura de unic ofertant, trebuie finalizat în 2 ani (24 de luni), iar constructorul trebuie să ofere o garanție a calității lucrărilor de 3 ani.

 

Finanțarea pentru acest obiectiv vine preponderent din fonduri nerambursabile, însă până acum, de la nivel administrativ local, nu a fost explicată public, autoritatea locală mărginindu-se să declare că proiectul (care include pe lângă modernizarea străzii și achiziția a două autobuze electrice, mobilier urban și stații de autobuz) are o valoare totală de peste 69 de milioane de lei (exact: 69.239.563,19 lei). În fapt, din bugetul local se contribuie la proiectul de 69 de milioane de lei cu 5 milioane de lei (exact: 5.025.664,47 lei), sumă compusă din contribuția beneficiarului și valoarea neeligibilă a proiectului.

 

 

Modernizarea străzii Valea Râului din Vișeu de Sus nu cuprinde doar partea carosabilă (cu pistă de bicilete), ci și consolidarea malurilor râului Vaser cu ziduri de sprijin. Întreg proiectul (cu tot cu achiziția autobuzelor și montarea stațiilor de autobuz și a mobilierului urban, care nu fac parte din contractul care este subiectul acestei scrieri) trebuie finalizat până la 3 aprilie 2027.
Identitățile câștigătorilor
Firma Conrep SA, lider de asociere, este înregistrată în Vișeu de Sus și este specializată pe lucrări de construcție. Scriptic, firma este controlată de Ileana Urda (45% din părțile sociale, originară din Ruscova – jud. Maramureș) și Alexandru Cenușă (41%, originar din Câmpulung Moldovenesc – jud. Suceava). Este principala firmă de casă a Primăriei Vișeu de Sus, având cele mai multe contracte publice cu autoritatea locală. În 2023, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 68,68 milioane de lei și un profit net de 5,24 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 168 de angajați, dar și cu datorii de 25,20 milioane de lei.
Firma Dimex-2000 Company SRL, asociat secundar, este înregistrată în comuna Rebrișoara (jud. Bistrița-Năsăud) și este specializată pe construcții de drumuri și construcții edilitare. Nu este la prima asociere cu Conrep. Firma îi aparține familiei Scurtu (Ioan Scurtu și soția sa, Neluța Lucreția Scurtu, asociați în părți egale). În 2023 a închis anul cu o cifră de afaceri de 273,08 milioane de lei și un profit net de 14,05 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 199 de angajați, dar și cu datorii de 109,93 de milioane de lei.
Firma Concrete Bridge SRL, asociat secundar, este înregistrată în comuna Moisei (jud. Maramureș) și este specializată pe construcții edilitare. Este un asociat tradițional al Conrep. Firma îi aparține lui Andreea Cristina Coman (asociat unic). În 2023 a închis anul cu o cifră de afaceri de 6,71 milioane de lei și un profit net de 416.847 lei, indicatori financiari realizați cu 20 de angajați, dar și cu datorii de 4,17 milioane de lei.

 

Cătălin VISCHI

ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite


Anunțuri gratuite din Maramures