Minaur s-a distrat cu Unirea Tășnad

Minaur s-a distrat cu Unirea Tășnad

Echipa de fotbal CS Minaur a disputat al doilea amical al perioadei de pregătire împotriva celor de la Unirea Tășnad, oponent care le-a administrat două înfrângeri băimărenilor în campionat, 5-1 pe „Viorel Mateianu” și 2-0 la returul de la Tășnad.
Acum, Minaur și-a luat revanșa și a învins cu scorul de 6-1 (4-1), în meciul derulat sâmbătă pe sinteticul de la Colegiul „Aurel Vlaicu”. Deschiderea de scor a aparținut oaspeților, Băciuț marcând primul gol. Însă Minaur a marcat de pa­tru ori până la pauză și încă de două ori în partea a doua. Guigui, care a revenit la Minaur după un periplu la Ceahlăul, a marcat o dublă, la fel și o altă achiziție, Dogănoiu, transferat de la Chindia, plus câte o reușită pentru Negrean și Bădici.
Alexandru Negrean este ultimul nume apărut în tricoul galben-albastru, jucător adus de la ARO Câmpulung Muscel.
CS Minaur Baia Mare: Croitoru (Began) – Covaci, Băican, Mondragon, Mureșan, Krausz, Negrean, Buhai, Chinde, Bădici, Stănescu. Antrenor: Romulus Buia.
Miercuri, 4 februarie, Minaur joacă un nou meci de verificare, în compania celor de la CSM Sighetu Marmației. Probabil că locul de desfășurare va fi același, sinteticul de la Colegiul „Aurel Vlaicu”.

Link sursă


CSV.RO – platformă românească de anunțuri gratuite

Anunțuri gratuite din Maramures