Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Baia Mare au fost finalizate, iar revenirea treptată a angajaților Consiliului Județean Maramureș în clădirea renovată este estimată pentru primele luni ale anului viitor.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, urmează montarea mobilierului, instalarea dotărilor și recepția finală, programată pentru sfârșitul acestui an.
„Dacă totul merge așa cum ne-am propus, în primele luni ale anului viitor vom putea lucra din nou din Palatul Administrativ”, a spus Gabriel Zetea.
Valoarea totală actualizată a proiectului este de 183,48 milioane de lei, din care peste 97 de milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă. Contractul pentru…
Anunțuri gratuite din Maramures