Sâmbătă, 23 mai 2026, centrul vechi al municipiului Baia Mare s-a transformat într-un adevărat laborator în aer liber, odată cu desfășurarea evenimentului „STEM Fest Baia Mare”, organizat de Interact Club Baia Mare, unde au fost prezenţi sute de participanți de toate vârstele, dornici să descopere știința într-un mod practic, accesibil și captivant.
Evenimentul a fost organizat de președintele clubului, Corina Mureșan, alături de coordonatorii principali Miruna Crișan și Ștefan Miclăuș, cu susținerea board-ului și a celorlalți membri ai clubului. Împreună, aceștia au reușit să transforme STEM Fest într-un proiect de amploare pentru comunitatea băimăreană.
Festivalul a inclus nu mai puțin de 34 de standuri interactive și…
Anunțuri gratuite din Maramures