Trei persoane au ajuns la spital in urma unui accident cu ATV-ul produs în Valea Chioarului – Ziarul de Maramures

Trei persoane au ajuns la spital in urma unui accident cu ATV-ul produs în Valea Chioarului – Ziarul de Maramures

Polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați să intervină aseară la incidentul care s-a produs pe raza localității Valea Chioarului. 

La fața locului, oamenii legii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 36 de ani conducea un ATV pe o pășune, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. Conducătorul vehiculului și alți doi pasageri au suferit leziuni corporale, astfel că au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cauza stării de sănătate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.