Românul dat inițial dispărut în urma incendiului din Crans-Montana, Elveția, este mort, a anunțat duminică Ministerul Afacerilor Externe.
„În conformitate cu informațiile transmise de autoritățile elvețiene competente, cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat”, a transmis MAE.
Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară familiei. De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene competente.
Incendiul izbucnit în Noaptea de Revelion într-un bar din Crans-Montana a ucis 40 de persoane și a rănit alte 119, au declarat oficialii.
(sursa: Mediafax)