Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiști de frontieră din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a trei persoane (un cetățean ucrainean și doi cetățeni români), cu vârste de 32, 33 și 37 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc.
În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Cei în cauză au fost prinși în flagrant delict în municipiul Sighetu Marmației, în timp ce ar fi deținut și transportat, în scopul comercializării, aproximativ 5 kilograme de substanță cristalină 3 CMC (drog de mare risc).
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi procurat substanța interzisă din Polonia, iar în dimineața de 6 decembrie, în jurul orei 01.00, ar fi introdus-o în România, prin punctul de intrare Petea, ascunsă în caroseria autoturismului.
Tot în 6 decembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea celor trei persoane.
Duminică, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Anunțuri gratuite din Maramures