La mijlocul lunii august a anului trecut a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Liceul Emil Racoviță”. Acum investiția a ajuns la final.
Valoarea lucrărilor, doar pe eficientizare energetică, a fost de peste 38 milioane de lei, inclusiv TVA, din care 30.154.729 lei au reprezentat fonduri nerambursabile. Este cea mai mare sumă pentru o unitate școlară din actualul PNRR, întrucât investiția prevede nu doar reabilitarea corpului principal al liceului, ci și a celor două internate și a cantinei.
„Au fost mulți sceptici, care…
Anunțuri gratuite din Maramures